1 }n acest timp, zi dup[ zi, Tobit num[ra zilele c[l[toriei, at_t la dus, c_t \i la ]ntors; \i dup[ ce socoteala lor a ajuns la cap[t, v[z_nd c[ fiul s[u nu se ]ntorsese, 2 \i-a zis: ΓÇ₧Nu cumva a fost oprit acolo?... Sau nu cumva Gabael a murit \i nu-i nimeni care s[-i dea argintul?...ΓÇ¥. 3 |i a fost cuprins de ]ntristare. 4 Iar Ana, femeia sa, zicea: ΓÇ₧Mi-a murit copilul; nu mai e printre cei vii...ΓÇ¥. 5 |i a izbucnit ]n lacrimi \i a prins a se t_ngui pentru fiul ei \i zicea: ΓÇ₧Nenorocita de mine, fiule! Cum de te-am l[sat s[ pleci, lumina ochilor mei!ΓÇ¥ 6 Iar Tobit ]i zicea: ΓÇ₧Taci, soro, nu-@i face s_nge r[u; e s[n[tos \i ]n afar[ de orice primejdie; cine \tie ce am_nare li sΓÇÖa f[cut pe-acolo. Omul care sΓÇÖa dus cu el e om de ]ncredere \i unul din fra@ii no\tri. Nu te ]ntrista, soro, din pricina lui; ]n cur_nd va fi aiciΓÇ¥. 7 Dar ea i-a zis: ΓÇ₧Tac[-@i gura! nu m[ mai ame@i; copilul meu a pierit...ΓÇ¥. |i ]n fiecare zi se repezea s[ iscodeasc[ drumul pe care plecase fiul ei; nu mai credea pe nimeni. C_nd asfin@ea soarele, se ]ntorcea ]n cas[ \i se punea pe bocit \i toat[ noaptea o podideau lacrimile \i nu putea s[ doarm[.
8 Dup[ ce au trecut cele patruzeci de zile pe care Raguel se jurase s[ le @in[ pentru nunta fiicei sale, Tobie a intrat la el \i i-a zis: ΓÇ₧D[-mi drumul s[ plec, \tiind eu bine c[ tat[l meu \i mama mea nu mai cred c[ o s[ m[ vad[. A\adar, tat[, te rog s[ m[ la\i s[ plec spre a m[ duce la tat[l meu; @i-am spus cum l-am l[satΓÇ¥. 9 Raguel i-a zis lui Tobie: ΓÇ₧Mai r[m_i, fiule, mai r[m_i cu mine, iar eu voi trimite soli la Tobit, tat[l t[u, ca s[-i duc[ ve\ti despre tineΓÇ¥. Dar [Tobie] i-a zis: ΓÇ₧Nici nu vreau sΓÇÖaud; te rog, las[-m[ s[ plec de aici la tat[l meu!ΓÇ¥
